Furnicutele din Bucuresti

...................

Stau pe scaun confortabil in fata calculatorului "rasfoind" presa cotidiana a acestei zile magnifice de toamna. Soarele imi mangaie ochii cu razele lui blande, iar pasarelele isi canta vesnicul lor cantec frumos si ceea ce imi face ziua mai frumoasa este cana mare de ceai cu care ma delectez in fiecare zi cand citesc prostiile din presa.
Parca ar fi un inceput dintr-o poveste cu printi si zane, insa contrar gandurilor voastre este chiar el....MARELE BUCURESTI intemeiat de intaiul oier al tari, Bucur.
Dintr-o data, nori negreii se aduna in jurul razelor blande ale soarelui si pamantul incepe sa se miste. Odata cu el si cladirea istorica cu grad mediu de pericol la cutremur in care ma aflu. Mouse-ul tremura din toate luminitele lui, monitorul la fel, iar articolul despre cum ne-a facut Mariana Moculescu o tara de prosti devine tot mai greu de citit. Cana cu ceai se misca usor pe birou, iar ceaiul se tine tot mai greu de gura canii.
CUTREMUR...ma gandesc, si incerc sa imi pastrez calmul. Apoi un zgomot puternic imi sparge timpanul, care inainte era mangaiat cu glasul vesel al randunelelor.
Bag capul pe balcon...intradevar de afara vine acest sunet ingrozitor. Ma apropii de marginea lui si cu greu imi fac avant sa ma uit in jos, si...stupoare. Muncitorii de la primarie ca niste furnicute au iesit din furnicarul in care au trandavit toata vara si s-au apucat sa taie strada pentru a ingropa cablurile de pe stalpi (cu toate ca proiectul de "ingropare" a firelor din Bucuresti s-a terminat de mult fara niciun rezultat).
Ma incurajez singura si ma bucur ca n-a fost marele cutremur pe care il tot prezic ziarele de vreo 2 ani incoace.
Inchid toate geamurile si dau drumul la radio sperand ca voi putea asculta o melodie linistitoare. Insa asa ceva este imposibil. Cantecul mortii - asa cum am denumit zgomotul facut de masinaria care taie la propriu trotuarul - era tot mai puternic, iar trepidatiile de la picamer imi ajungeau ca un cutit in inima de ma gandeam ca ar trebui sa iau un Aspacardin sa imi opresc palpitatiile.
Afara norii negrii se adunau in continuare pe cer si ma tot intrebam oare unde au fost furnicutele toata vara de abia acum s-au gandit sa vina sa munceasca, cand incep ploile toamnei??
Cand am iesit pe seara afara din camaruta mea, zgomotul incetase, furnicutele disparusera si in fata gropilor erau doar Trantorii care analizau munca furnicutelor si isi notau si insemnau locurile unde a doua zi ar trebui sa se puna mai mult accent la taiat si implicit la sapat. La fiecare 2 stalpi a aparut cate o groapa imensa de circa 2-3 m adancime si 2 m diametru, care asa cum va asteptati nu erau semnalizate, ingradite sau astupate pana a doua zi. Cred ca nu mai trebuie sa specific ca in apropierea a 2 asemenea gropi se afla 2 gradinite si un spital de copii.

Ploaia incepu sa cada marunt, lovindu-mi usor obrajii obositi si grabindu-mi pasii spre prima gura de metrou. Trantorii cu carnetele au disparut repede in masinile de serviciu al caror carburant il platesc din banii nostrii, iar cateva furnicute ratacite incercau sa adune la un loc toate tarnacoapele si lopetile pentru a putea fi folosite a doua zi.
Ploaia a continuat sa cada toata noaptea fiind inghitita de pamantul suferind de seceta.

A doua zi, soarele si-a facut aparitia printre norii negrii. Am deschis fereastra si  parca toata natura zambea de fericire. Mi-am zis "Inca o zi frumoasa de toamna".
Imi iau traista si pornesc spre locul de munca ocolind miile de boltoci de pe drum.
Ajung in capatul strazii unde cu o zi inainte se sapase de zor, si constat ca furnicutele sunt vrednice in aceasta dimineata. Au ajuns foarte devreme la munca.
La fiecare doi stalpi era cate o masina cu remorca, 4-5 furnicute si cate 1 trantor care dadea indicatii. Dau sa merg mai in fata sa vad ce se intampla si.....si....ce credeti ca incercau furnicutele sa faca?
Haideti ca va spun eu - incercau sa incarge o gramada de mocirla (care cu o zi inainte era pamant uscat) in remorci. 3 furnicute se chinuiau sa arunce mocirla in remorca, iar celelalte 2 furnicte se chinuiau sa spele mocirla de pe lopeti intr-o balta formata in groapa de 3 m de langa mormanul de mocirla.
La urmatorul stalp erau doar doua furnicute cu cate o galeata in mana legata cu o sfoara pe care o tot aruncau in groapa de 3 m si o scoteau plina de apa. Asa cum le sta bine furnicutelor cu creier au zis sa arunce apa in spatele lor pentru ca se va scurge spre prima gura de canal. Insa n-au vazut ca toata apa aruncata cu galeata se scurgea spre primul morman de mocirla pe care alte furnicute incercau sa-l incarce in remorca.
Trantorul incepu sa tipe si sa le spuna furnicutelor intr-un limbaj nu tocmai frumos ca nu trebuie sa arunce apa  acolo ci pe partea cealalta a strazii unde nu era sapat si nu era mocirla ci doar cateva boltoci. Zis si facut.
Dintr-o data toata strada a devenit o imensa baltoaca cu apa mizerabila si murdara.

Dupa o saptamana in care au reusit sa taie toata strada de la un capat la altul si au reusit sa incarce si mocirla in remorca, astazi si-au dat seama ca santul facut de vreo 50 cm latime este cam mic, asa ca s-au apucat sa il largeasca. Si iarasi au inceput palpitatiile la inima si ma gandesc la Aspacardin.

Apropo - stie careva prognoza meteo pentru urmatoarele zile?

Mi-e dor de Pipera mea linistita de altadata!

Pipera - Locul unde sa te retragi dupa o zi grea de munca pentru a te odihni sau locul unde trebuie sa ai nervii tari pentru a locui.

Pipera  - Locul infernului.

De ce spun asta, pentru ca este o adevarata aventura sa traiesti intr-un asemenea loc, care odata a fost o oaza de liniste.

Pe vremuri, Pipera era o oaza de linistie unde abia asteptai sa vi sa te linistesti si sa te recreezi dupa o zi agitata de munca la oras. Vedeai o campie intinsa cat puteai cuprinde cu ochiul liber. Primavara puteai admira cum decoleaza/aterizeaza avioanele pe Aeroportul Baneasa. Avioanele erau ceva la ordinea zilei, nu te mai deranjau cand treceau pe deasupra ta facand sa tremure geamurile casei la propriu. Copil fiind alergam dupa avioanele de pe cer si tipam la ele celebra poezie "Avion cu motor ia-ma si pe mine-n zbor".
In fiecare seara stateam pana la miezul noptii pe strazi jucandu-ne jocurile copilariei (sotron, cama, frunza, ascunselea) deoarece singura masina care trecea pe strada era a vecinului din fundul strazii.
Chiar daca nu va vine sa credeti, pe timpuri Pipera era locuita de oameni muncitori, care pe langa munca la oras mai aveau acasa si o ditamai gospodarie pe care trebuia sa o ingrijeasca (cu gaini, oi, capre, vaci, porci etc). Pe timpuri Pipera era roditoare si infloritoare si era locuita de oameni cumsecade, respectuosi si care se deplasau cu RATB-ul nu cu bolizi de ultima generatie.
Primavara, mergeam cu buncii pe terenurile pe care astazi stau semete vilele cu arhitecturi urate, si semanam porumb pentru a avea cu ce hrani animalele. Mergeam cu bunicu la pascut oile si mancam produse bio fara sa aiba eticheta bio pe ele ca acum. Mancam branza dulce direct din strecuratoare (obiectul in care se pune branza la strecurat de zer) si oualea le luam direct din culcusul gainilor si le puneam in tigaie.
Toata lumea visa in acele timpuri, ca atunci cand va fi mare sa plece la oras, sa scape din acest sat. Eu spuneam ca locuiesc la tara cu bunicii.
Odata ajunsa la liceu am descoperit si eu "the big city" si incet - incet am inceput sa apreciez mai mult linistea de care aveam parte cand veneam acasa seara din orasul murdar si poluat.
Dupa o perioada au inceput sa se construiasca case - care mai de care mai mari si mai impozante, deoarece atunci se construia dupa principiul "daca vecinu` are casa cu un etaj eu imi fac cu doua ca sunt mai smecher si imi permit". Si asa au aparut ditamai viloaiele in Pipera care astazi le dau dureri de cap proprietarilor cand primesc factura la lumina si mai ales la gaz. Si ca sa citez pe cineva care locuieste la vila "incep curatenia de sus in jos si pana ajung sa termin toata casa trebuie s-o iau de la capat".
Intre timp oieru` Gigi a devenit latifundiar dupa ce a achizitionat teren de la aproape toti satenii din Pipera.
Pe vremuri nu exista apa curenta (bine nici acum nu avem asa ceva, decat o teava care trece pe strada si un hidrant care iese in mijlocul strazii si care e secat, deci Doamne Fereste de vreun incendiu), nu exista canalizare, nu existau gaze.
Strada pe care locuiesc si astazi in Pipera, nu era asfaltata, insa cand ploua se formau doar boltoci fara sa fie ditamai namolul (probail de la atata tasare nu se forma noroi). Intre timp, s-a bagat conducata de gaz si s-a facut canalizarea si....SURPRIZA s-a asfaltat si strada. INSA....intre timp (scuzati folosirea repetata a acesto doua cuvinte) a devenit la fel cum era in copilaria mea deoarece primaria s-a gandit sa o taie in doua sa puna conducata de apa si ca sa nu ne mai plangem atata au adus o basculanta cu pietris si au aruncat in gaura si gata asfaltatul. Astept acum sa vina toamana sa vad daca se apuca de asfaltat strada - pentru ca ei incep lucrarile odata cu primele ploi de toamana, nu de alta dar unde e farmecul daca nu te duci cu pungi in picioare pana la iesirea de pe strada sau cu pantalonii ridicati deasupra genunchiului pentru a nu-i inmuia in namol.

Cum este in prezent Pipera - UN INFERN.
Daca crei sa pleci linistit de acasa dimineata fara sa te enervezi atunci e bine sa pleci pana in ora 7:30 daca esti masochist si iti place sa "suferi" atunci pleaca de acasa la ora 8.00.
Cand ajungi la sosea vezi ditamai coada de masini, te uiti la ceas si iti calculezi timpul - 30 minute pana la metrou Pipera (drum de maxim 7 minute), daca prinzi bariera la tren schimbi calculul - 45-60 minute drumul pana la metrou la Pipera; 15 minute cu metroul si alte 10 minute pe jos.
Rezulta 1 ora sau o 1 si jumatate de mers pana la locul de munca undeva in zona Piata Victoriei. Daca lucrezi in partea cealalta a Bucurestiului e bine sa pleci de la 6.00 de acasa ca sa ajungi la timp.
Ca sa nu mai spun ca se circula cu maxi taxi din Pipera (aici ma refer la persoanele care nu isi permit sa aiba o masina proprie la scara cu toate ca locuieste in zona rezidentiala Pipera), care nu are aer conditionat pt ca s-a scumpit carburantul. Soferul microbuzului inghesuie oamenii ca pe niste saci de cartofi si tipa la cei care s-au urcat primii sa mearga mai in spate ca doar e loc destul. Daca mai nimeresti si ca vecinul de langa tine din microbuz sa fi baut o tarie asa de dimineata ca sa-si faca incalzirea si sa fi mancat si paine cu ceapa atunci ziua ta a inceput mirific cu stomacul dat peste cap.

Daca vrei sa faci miscare si vrei s-o iei pe jos pana la metrou atunci ai grija sa nu cazi in canalele fara capac de pe marginea soselei si te sfatuiesc sa iti iei si palarie daca circuli vara pe marginea soselei pentru ca minunata primarie Voluntari, in urma cu 6-7 ani a taiat toti copacii de pe marginea drumului pentru ca intentionau sa se apuce de largit soseau principala. Insa in prezent am ramas cu soseaua cheala si la fel de ingusta cum a facut-o mama ei pe vremea lu` Nea Nicu.

Toti negustorii si-au propus sa isi deschida afaceri in Pipera pt ca e zona rezidentiala si sigur vor avea un profit enorm. Pentru ei am un sfat - FUGITI DE PIPERA CA DATI FALIMENT. Tot lor le spun ca in Pipera stau cei mai zgarciti oameni de pe fata pamantului care prefera sa isi ia o pizza congelata de la Carrefour decat sa o comande de la restaurantul proaspat deschis in coltul strazii.
Ca sa nu mai zic ca sunt niste chirii enorme la spatii in Pipera, ca doar au invatat sa supravietuiasca si fraierii care stateau in Pipera de cand pe-o parte si pe alta a soselei era doar camp si te lua crivatul pe sus iarna.
Am avut pe rand in Pipera: magazin de pompe funebre - primul si singurul in Pipera. A adus numai sicriie de zeci de milioane de lei vechi ca doar e zona rezidentiala si mortul trebuie sa stea intr-un sicriu pe masura locului in care a locuit. Asa cum au venit pompele funebre asa au si plecat dupa vreo 5-6 luni.
Apoi a fost un magazin de optica medicala - asta a rezista 1,5 ani, ca oferea reduceri la consultatie si ochelari.
Apoi au mai fost o shaormerie - iti era frica sa iei de la ei pt ca la cati clienti avea sigur carnea era super veche, saloane de frumusete - si astea s-au evaporat cand a inceput criza si doamnele cu aere de rezidential s-au mutat la coaforul simplu din curtea casei unde nu se mai face masaj la scalp si nu iti mai da cafea cu biscuiti cat timp iti astepti randul la tuns.

Marii investitorii si-au cumparat teren sa faca ditamai cladirea de birouri in zona rezidentiala, insa a venit criza si in loc de cladire gasim ditamai groapa sapata pentru fundatie, care acum este invadata de burieni, iar in mijloc, de la zapada si ploi, s-a format un mic lac, probabil locuit de broscute.
Celelalte cladiri de birouri se inalta semete in innaltul cerului si isi asteapta prostii care isi vor muta sediile in ele.

Daca vrei sa iti iei casa in Pipera, nu te duce in complexurile rezidentiale, unde casele sunt construite una langa alta si daca dai o basina la tine in sufragerie aude si vecinul din dormitor. Ca sa nu mai zic ca mai toate casele astea au probleme cu igrasia, ca doar se lucra pe orice vreme sa se termine constructia, inclusiv pe ploaie si zapada.

Cam asa vad eu Pipera rezidentiala acum.
Incet-incet au inceput sa mai plece din bogatasii care credeau ca este raiul pe pamant in Pipera. Poate ca peste vreo 50 de ani vor disparea toti "rezidentialii", iar Pipera va redeveni acceasi localitate linistita pe care am cunoascut-o in copilaria mea.

Mi-e dor de Pipera mea linistita de altadata!

La multi ani de ziua copilului !

Ca in fiecare an, pe 1 iunie se sarbatoreste ziua copilului, iar in acest an parca se sarbatoreste cu mai multa ardoare pentru ca este an electoral. Dar hai sa nu politizam aceasta minunata zi dedicata copiilor si sa trecem la subiect.

De ziua copilului m-am gandit sa va povestesc mai mult sau mai putin despre cum se schimba viata noastra cand apare o mica minune printre noi, care ne acapareaza viata.

La primul copil avut, multi dintre noi ne-am pus intrebarea "Dar de ce nu vine si cu instructiunile de utilizare?". Cum orice lucru nou este insotit de un manual de instructiuni, de ce nu si copilul?

Multi dintre voi probabil ca s-au gandit cu groaza la clipa cand va sosi in familie primul copil. V-ati gandit ca n-o sa stiti ce sa faceti cu el, cum sa-i dati sa manance, sau cum o sa reusiti sa-l schimbati sau mai mult…cum veti reusi sa faceti singuri prima baie unei „creaturi” de nici 50 cm si care nu catareste mai mult de 3 kg si care se pierde printre degetele tale gigantice.

Haideti sa analizam viata noastra de „inainte” si „dupa” copil.

La inceput erati doar doi - tu si el – pasind impreuna spre o lume noua si deloc inspaimantatoare (aparent la inceput) denumita stiintific „CASNICIE”. Totul decurge superb, iesiri la restaurant, seri romantice in doi, buchete de flori etc, etc…

Intr-o zi va dati seama ca din punct de vedere moral si fizic sunteti pregatiti sa deveniti pariti, ca doar o familie in adevaratul sens al cuvantului este aceea care are cel putin in copil. Si asa a venit DECIZIA de a avea un copil.

La inceput te gandesti ca nu are cum sa-ti schimbe viata foarte mult un copil. Ca nu copilul iti va schimba tie viata, ci tu trebuie sa-i modelezi lui viata sa poata tine pasul cu tine.

In sfarsit vine ziua cea mare in care afli ca vei deveni mama. Bucurie mare in toata familia.

Repede iti dai seama ca organismul tau se schimba si nu mai vrea sa joace dupa regulile tale. Daca pana atunci aveai niste obiceiuri stricte si bine conturate de-a lungul anilor…poti visa ca ti le vei pastra si pe timpul sarcinii. Obiceiurile alimentare de dinainte de sarcina vor disparea si isi vor face aparitia poftele bizare de alimente pe care inainte nici nu concepeai sa le degusti macar.

Sa va dau cateva exemple:

-         dintr-o data descoperi ca ai niste pofte ciudata, ca de exemplu usturoiul. Pana sa ramai insarcinata nu mancai deloc usturoi, dintr-o data descoperi ca nu mai poti manca nicio mancare fara planta aromata antiDracula.

-         Observi ca plimbandu-te prin statia de metrou te loveste un miros ciudat care seamana cu mirosul de pepene rosu – cu toate ca e luna februarie si nici urma de pepene prin metrou- probabil e doar mirosul de canalizare care se simte de obicei prin acea vagauna.

-         Plimbandu-te prin oras vezi un banal banner mare cu o poza pe el in care apar 2 mici si cartofi prajiti si in momentul ala te loveste cea mai mare pofta de mici care exista in viata asta. In momentul acela iti dai seama ca daca nu mananci mici atunci, siguri lesini de pofta (la propriu).

-         Te duci cu lista la piata: iaurt, rosii, banane si cand ajungi acasa de la piata in sacosa ai: prune, capsuni, inghetata si ciocolata.

-         Observi ca oricat de multe capsuni mananci intr-o zi, niciodata nu te vei satura de ele.

Si exemplele pot continua la nesfarsit.

            Cel mai nasol moment este atunci cand observi ca odata cu trecerea lunilor nu te mai incape nicio haina si mergand la shopping nu gasesti nimic la magazinele obisnuite si trebuie sa iti iei haine „speciale” de gravide: rochii enorme, pantaloni si fuste cu material elastic sus, special pentru bagat burta in el. In momentul cand te-ai imbracat cu ele devi un butoi ambulant.

            Toata lumea e fericita ca va veni copilul si iata ca ziua cea mare a sosit. Vine copilul. Dupa ce stai cateva ore si injuri pe toata lumea ca nu poate nimeni sa-ti opreasca durerile imense din timpul travaliului, iata ca vine si clipa cand o mogaldeata te face sa-ti inghiti toate cuvintele urate adresate catre tatal bebelului si, totodata, te face sa plangi – tu care de ani de zile numeni nu te-a mai facut sa plangi, pentru ca esti o persoana dura si exemplu de urmat in societate si o astfel de persoana nu are voie sa planga. Ei bine acum nu iti mai poti stapanii lacrimile. Si toata lumea zambeste la gandul ca inca o mamica plange de bucurie la vederea bebelusului.

            Insa daca cineva iti citeste gandurile in momentul acela s-ar speria. Pe langa gandurile "bune" te napadesc si gandurile "negre" de genul: 

- Ce voi face de acum inainte?

- Oare o sa ma descurc?

- Oare voi putea sa-l cresc bine?

- Oare voi putea sa-i dau un exemplu bun de urmat in viata?

- Oare voi reusi sa fac un om bun din el?

- Oare ma va iubi la fel de mult cum il iubesc eu?

- De ce nu mi se da o carte din care sa invat cum trebuie sa-l cresc?

- Oare voi reusi sa-i deslusesc plansul si sa-l asociez cu o nevoie?

- Oare....

            In fine...vine si ziua in care te trezesti singura cu copilul acasa. El in patut, tu langa el, il privesti si iar incep sa-ti apara in mine intrebarile cu „Oare…”

Si asa incepe aventura vietii tale, aceea de a „creste un copil”.

Pe parcurs inveti sa faci de toate, inclusiv sa gatesti, ca doar nu poti duce bebelusul la restaurant sa-i dai sa manance, sau sa-i faci cartofi prajiti cu oua ochiuri si jumari.

Si acum revenim la intrebarea de inceput „Cum iti schimba viata un copil?”

            Nevoile tale dispar si prioritare sunt cele ale copilului. La inceput credeai ca iti va fi usor sa faci un copil sa se adapteze la viata ta, cand de fapt este invers - tu trebuie sa te integrezi in universul copilului tau.

Si incet, incet viata ta se schimba radical.

Daca inainte, in drum spre birou ascultai in masina radio Vibe FM cu muzica house, acum cand dai drumul la radioul din masina, acesta este setat pe radioul pentru copii Itsy Bitsy. Sau in loc de cd-ul cu AC/DC pe care il ascultai dimineata ca sa iti incepi ziua in forta, te trezesti ca ai cd-ul Cutiuta muzicala 5 in care Anca Turcasiu canta „Iepruas dragalas ”.

Daca inainte de copil, atunci cand ajungeai la birou primul lucru pe care-l faceai era sa citesti Ziarul Financiar, acum citesi blogguri de genul Mamici de toata lauda, Copilul, Mamica Pediatru, Mama si Copilul s.a.m.d.

Daca inainte fredonai in gand melodii ale lui Bon Jovi sau Rolling Stones, dintr-o data observi ca mintea ta este acaparata de melodii de genul Elefantul Cicii si-a pierdut cipicii, In padurea cu alune, Taranul e pe camp, 10 degetele, Boboceii mei de rata, Iepruas dragalas si altele de genul asta.

Daca inainte atunci cand ajungeai la birou prima grija era sa-ti suni sotul/iubitul/amantul sa vezi ce face, acum prima grija e sa suni acasa sa vezi daca s-a trezit copilul si daca a mancat, cat a mancat, daca a facut caca, daca da, cum era moale/tare. 

Si uite asa va pot povesti ore intregi despre experienta de a avea un copil dar ma opresc aici si va spun ca un copil este cea mai mare realizare in viata.

Mai jos am adaugat cateva citate foarte frumoase si adevarate despre copii.

"Am nascut copii in lumea asta intunecata pentru ca aveam nevoie de lumina pe care numai un copil o poate aduce."

Liz Armbruster

"Copiii sunt mainile cu ajutorul carora atingem cerurile." 

Henry Ward Beecher

"Copiii sunt mesaje vii pe care le trimitem unor timpuri pe care nu le vom mai apuca."

Neil Postman

"Petrecem primele 12 luni cu copiii nostri pentru a-i invata sa merga si sa vorbeasca , iar urmatoarele 12 luni spunandu-le sa stea jos si sa taca." 

Phyllis Diller

"Lumea redevine noua cu fiecare copil care intra in viata noastra."

Robert Brault

"Ne ingrijoram despre ce ar putea deveni in viitor un copil , dar uitam ca el este cineva si acum."

Stacia Tauscher

"Copiii descopera totul in nimic ; oamenii nu gasesc nimic in toate."

Giacomo Leopardi

"A face curat in casa atunci cand copiii tai sunt inca in crestere este ca si cum ai dezapezi drumul din fata casei in timp ce continua sa ninga."

Phyllis Diller

"Oricine crede ca arta conversatiei a murit, trebuie sa incerce sa duca un copil la culcare." 

Robert Gallagher

"Daca nu ar exista scoli la care copiii sa stea departe de casa in fiecare zi , azilul de nebuni at fi plin de mame."

Edgar W. Howe

"Vei fi intotdeuna jucaria preferata a copiilor tai."

Vicky Lansky

La multi ani tuturor copiilor din lume si tuturor persoanelor care se cred inca copii!

Va pup si va iubesc!

Aventuri intr-un centru de remodelare corporala

Ei dragii mei! S-au intamplat atatea de cand n-am mai dat pe aici. Si din toate intamplarile mele m-am gandit sa va povestesc de cum m-am dus eu la un centru de remodelare corporala in speranta ca voi reusi mai topesc macar 1 cm de celulita si ce-am intalnit pe acolo.
Dar s-o luam cu inceputul.
Ca orice roman care cauta chilipiruri, mi-am achizitionat de pe un site de reduceri o oferta promotionala de cateva sedinte de tratamente corporale.Cum nu eram tocmai pe dinafara cu ceea ce se intampla in astfel de saloane, stiam in mare cam in ce constau aceste sedinte.
Dupa ce am intrat in posesia voucherului de reducere am sunat sa ma programez. La telefon mi-a raspuns o tanti care dupa voce parea cam sictirita si plictisita de ceea ce face (si nu m-am inselat deloc). In sfarsit dupa doua telefoane ( ca a trebuit sa revin mai tarziu la telefon ) mi-am facut prima programare.
Infruntand un ger nasol ajung la prima mea programare de tratament corporal impotriva celulitei.
Deschid usa apartamanetului in care isi desfasoara activitatea salonul respectiv si prima impresie e urmatoarea: curatenia cam lasa de dorit. Am aflat ulterior ca se instalase o centrala termica cu o zi inainte si din aceasta cauza este dezastru prin salon. M-am gandit ca se mai intampla si am lasat-o asa cum a cazut.
Trebuie sa specific ca la o programare faceam 3 proceduri.
Prima procedura era Vacuum - am intrat in prima camera in care se desfasurau proceduriile de "infrumusetare" si mi se arata o perdea transparenta  in spatele careia puteam sa ma schimb de hainele de strada. In spatele perdelei se afla balconul, care a fost transformat intr-un "vestiar". Noroc ca geamurile erau mate si nu se vedea de afara (ca altfel te vedea tot bulevardul ca tu te schimbai acolo).
Ma urc pe masa unde trebuia sa fac Vacuum - prosopul de bumbac care acoperea masa era acoperit cu un prosop de hartie, care spre norocul meu nu era folosit. Dupa sedinta dureroasa de vacuum (dupa care am ramas cu cateva vanatai pe picioare) a trebuit sa ma deplasez intr-o alta camera sa fac mirifica impachetare cu cafea pe care o asteptam cu nerabdare. Cum trebuia sa pasesc pe un hol destul de lung si sa trec si prin camera unde se afla receptia a trebuit sa imi pun un prosop pe mine - ca doar nu mergeam in chiloti prin tot apartamentul. Cum dupa cautari aprofundate nu s-a gasit un prosop curat, mi  s-a dat prosopul de pe masa de vacuum pe care anterior probabil ca se asezasera alte cateva persoane care au facut acest tratament.
Ajung in camera unde urma sa fac impachetare mult asteptata. Mi se pune stratul de crema cu mirosul mirific al cafelei si ma instaleaza intr-o patura termica unde trebuia sa stau 45 minute. Patura este setata la temperatura maxima pe care o poate suporta, respectiv de 50 de grade. Persoanele care au facut impachetari la cald stiu probabil ca 50 de grade e mizilic pe langa 80-85 de grade, si nu transpiri mai deloc la 50.
Cum venisem de afara din ger si in salon nu era cine stie ce caldura, picioarele mele erau inca inghetate si m-am gandit ca o data intrata in patura termica ma voi incalzi. Insa, dupa 45 de minute de stat bagata pana in gat in patura, degetele mele de la picioare erau inca congelate, sangele nu se incalzise ca sa ajunga si la ele.
Dupa ce am fost dezamagita de cele doua proceduri urma ultima procedura - electrostimulare la tunelul cu infrarosu. Asa ca revin in camera groazei unde am facut sedinta de vacuum.
Dupa ce mi se instaleaza toti electrozii aia sunt bagata la propriu in tunel, unde capatul este astupat cu cateva prosoape pentru a nu iesi caldura din el. Aceleasi prosoape nespalate si folosite cine stie cate zile la rand pentru a acoperi tunelul sa nu iasa caldura.
Sa mai precizez faptul ca aparatul de electrostimulare ba functiona in totalitate ba la jumatate, in functie de cum miscam mufele electrozilor.
Dupa ultima sedinta de tratament programata in acea zi, imi fac programare pentru urmatoarele sedinte incluse in voucherul cumparat ( da stiu...o sa ziceti ca sunt masochista de ma introc iarasi in salonul groazei), dar cum am dat banii pe voucher, vreau sa-l consum.
Cand am facut programarea am precizat ca vreau sa fac impachetarea cu cafea in tunel data viitoare (tunelul se incalzea mai tare decat patura termica) si mi s-a spus ca nu este nicio problema si mi s-a facut programarea.
Dupa ce in sfarsit s-au vindecat vanataile de pe picioare, ajung iarasi la salonul groazei si aflu ca nu pot face impachetarea la tunel pentru ca este ocupat. Insa cum sa fie ocupat cand la programare se presupunea ca m-i l-ai rezervat mie la ora aia. Pana la sfarsitul procedurilor din aceasta zi fac o constatare socanta - in acest salon nu prea se sterilizeaza nimic si curatenia nu este un punct forte.
Fac vacuum si observ ca dupa mine se aseaza altcineva iar capul aparatului nici macar nu este sters dupa ce l-a folosit pe mine. Macar sa-i fi dat cu un servetel, NIMIC.
Fac electrostimularea, iar electrozii pe care ti-i pune direct pe piele sunt udati doar cu apa chioara ca sa alunece bine - nicidecum spirt pentru a dezinfecta.
Bineinteles ca nici patura termica nu era dezinfectata niciodata.
Masa pe care se fac ultrasunetele are o bucata de ciolofan deasupra care, ATENTIE, nu este schimbat cum ar trebui dupa fiecare clienta si se foloseste in continuare asa unsuros cum ramane de la uleiul folosit.
Sa mai precizez ca nu se facuse curatenie decat asa la suprafata foarte putin. Prin colturi era un puf si un praf de 5 cm, parchetul (pe care de obicei clientii umbla in sosete, pentru ca papuci nu prea gasesti pe nr tau) era murdar de la floscaiala de afara, probabil nu se da cu mopul decat o data pe saptamana, muzica e data la maxim ca sa se auda in 2 camere si nu se creaza nicidecum un mediu relaxant, gunoiul nu e dus decat odata pe zi probabil si gasesti pungi pline de chiloti de unica folosinta peste tot unde te duci, iar personalul lasa muuuuult de dorit.
Acesta este format din mama si fiica (probabil si patroanele salonului). Mama are o fata de zici ca ploua si tuna tot timpul la ea, nu zambeste niciodata si tot ceea ce face o face intr-un sictir total si te face sa te simti vinovata ca apelezi la serviciile ei. Toata aparatura, dupa cum functiona, parea a fi luata de la second hand.

Dupa ce am terminat sedintele am parasit salonul groazei cu promisiunea ca nu voi mai calca pe acolo niciodata, mai ales ca tin prea mult la sanatatea pielii mele. Sa va mai spun ca dupa intreaga experienta nu am  scapat nici macar de 1 milimetru de celulita!!!!!

Tin sa precizez ca nu toate saloanele sunt asa, am avut experiente foarte placute si cu tratamente care chiar au dat rezultate in alte saloane care tin la sanatatea si imaginea salonului lor.

Sanatate multa Romania!