Stau pe scaun confortabil in fata calculatorului "rasfoind" presa cotidiana a acestei zile magnifice de toamna. Soarele imi mangaie ochii cu razele lui blande, iar pasarelele isi canta vesnicul lor cantec frumos si ceea ce imi face ziua mai frumoasa este cana mare de ceai cu care ma delectez in fiecare zi cand citesc prostiile din presa.
Parca ar fi un inceput dintr-o poveste cu printi si zane, insa contrar gandurilor voastre este chiar el....MARELE BUCURESTI intemeiat de intaiul oier al tari, Bucur.
Dintr-o data, nori negreii se aduna in jurul razelor blande ale soarelui si pamantul incepe sa se miste. Odata cu el si cladirea istorica cu grad mediu de pericol la cutremur in care ma aflu. Mouse-ul tremura din toate luminitele lui, monitorul la fel, iar articolul despre cum ne-a facut Mariana Moculescu o tara de prosti devine tot mai greu de citit. Cana cu ceai se misca usor pe birou, iar ceaiul se tine tot mai greu de gura canii.
CUTREMUR...ma gandesc, si incerc sa imi pastrez calmul. Apoi un zgomot puternic imi sparge timpanul, care inainte era mangaiat cu glasul vesel al randunelelor.
Bag capul pe balcon...intradevar de afara vine acest sunet ingrozitor. Ma apropii de marginea lui si cu greu imi fac avant sa ma uit in jos, si...stupoare. Muncitorii de la primarie ca niste furnicute au iesit din furnicarul in care au trandavit toata vara si s-au apucat sa taie strada pentru a ingropa cablurile de pe stalpi (cu toate ca proiectul de "ingropare" a firelor din Bucuresti s-a terminat de mult fara niciun rezultat).
Ma incurajez singura si ma bucur ca n-a fost marele cutremur pe care il tot prezic ziarele de vreo 2 ani incoace.
Inchid toate geamurile si dau drumul la radio sperand ca voi putea asculta o melodie linistitoare. Insa asa ceva este imposibil. Cantecul mortii - asa cum am denumit zgomotul facut de masinaria care taie la propriu trotuarul - era tot mai puternic, iar trepidatiile de la picamer imi ajungeau ca un cutit in inima de ma gandeam ca ar trebui sa iau un Aspacardin sa imi opresc palpitatiile.
Afara norii negrii se adunau in continuare pe cer si ma tot intrebam oare unde au fost furnicutele toata vara de abia acum s-au gandit sa vina sa munceasca, cand incep ploile toamnei??
Cand am iesit pe seara afara din camaruta mea, zgomotul incetase, furnicutele disparusera si in fata gropilor erau doar Trantorii care analizau munca furnicutelor si isi notau si insemnau locurile unde a doua zi ar trebui sa se puna mai mult accent la taiat si implicit la sapat. La fiecare 2 stalpi a aparut cate o groapa imensa de circa 2-3 m adancime si 2 m diametru, care asa cum va asteptati nu erau semnalizate, ingradite sau astupate pana a doua zi. Cred ca nu mai trebuie sa specific ca in apropierea a 2 asemenea gropi se afla 2 gradinite si un spital de copii.
Ploaia incepu sa cada marunt, lovindu-mi usor obrajii obositi si grabindu-mi pasii spre prima gura de metrou. Trantorii cu carnetele au disparut repede in masinile de serviciu al caror carburant il platesc din banii nostrii, iar cateva furnicute ratacite incercau sa adune la un loc toate tarnacoapele si lopetile pentru a putea fi folosite a doua zi.
Ploaia a continuat sa cada toata noaptea fiind inghitita de pamantul suferind de seceta.
A doua zi, soarele si-a facut aparitia printre norii negrii. Am deschis fereastra si parca toata natura zambea de fericire. Mi-am zis "Inca o zi frumoasa de toamna".
Imi iau traista si pornesc spre locul de munca ocolind miile de boltoci de pe drum.
Ajung in capatul strazii unde cu o zi inainte se sapase de zor, si constat ca furnicutele sunt vrednice in aceasta dimineata. Au ajuns foarte devreme la munca.
La fiecare doi stalpi era cate o masina cu remorca, 4-5 furnicute si cate 1 trantor care dadea indicatii. Dau sa merg mai in fata sa vad ce se intampla si.....si....ce credeti ca incercau furnicutele sa faca?
Haideti ca va spun eu - incercau sa incarge o gramada de mocirla (care cu o zi inainte era pamant uscat) in remorci. 3 furnicute se chinuiau sa arunce mocirla in remorca, iar celelalte 2 furnicte se chinuiau sa spele mocirla de pe lopeti intr-o balta formata in groapa de 3 m de langa mormanul de mocirla.
La urmatorul stalp erau doar doua furnicute cu cate o galeata in mana legata cu o sfoara pe care o tot aruncau in groapa de 3 m si o scoteau plina de apa. Asa cum le sta bine furnicutelor cu creier au zis sa arunce apa in spatele lor pentru ca se va scurge spre prima gura de canal. Insa n-au vazut ca toata apa aruncata cu galeata se scurgea spre primul morman de mocirla pe care alte furnicute incercau sa-l incarce in remorca.
Trantorul incepu sa tipe si sa le spuna furnicutelor intr-un limbaj nu tocmai frumos ca nu trebuie sa arunce apa acolo ci pe partea cealalta a strazii unde nu era sapat si nu era mocirla ci doar cateva boltoci. Zis si facut.
Dintr-o data toata strada a devenit o imensa baltoaca cu apa mizerabila si murdara.
Dupa o saptamana in care au reusit sa taie toata strada de la un capat la altul si au reusit sa incarce si mocirla in remorca, astazi si-au dat seama ca santul facut de vreo 50 cm latime este cam mic, asa ca s-au apucat sa il largeasca. Si iarasi au inceput palpitatiile la inima si ma gandesc la Aspacardin.
Apropo - stie careva prognoza meteo pentru urmatoarele zile?
